Anii trec, ei lasă praf în urmă şi mult dor.
Cu toţii purtăm în suflete un alt suflet pe care l-am întâlnit cândva. Unii avem puterea să recunoaştem, alţii o ascundem după zâmbete şi rutina zilei. Însă, niciodată nu ne întrebăm cât de greu poate fi sau câte suflete cară un om în interiorul său. Încă nu înţeleg de ce o cruce pe care o porţi în ascuns se crede a fi mai uşor de cărat ca una ale cărei lacrimi se văd pe faţa omului…pentru că a purta în tine o dragoste nemărturisită, neîmplinită, este o cruce pentru om. Şi braţele acestei cruci îţi cuprind atât de tare inima şi sufletul încât cu fiecare zi ce trece vei respira mai greu, vei zâmbi mai puţin, până când nu vei mai crede în dragostea ta. Şi nimic nu ucide sufletul ca sabia celui care renunţă la iubire.
Dragostea este, adesea, un salt uriaş ce desparte două suflete de pe tărâmuri diferite şi puţini sunt cei care au curajul să sară. Unii nu o fac din frică, alţii dintr-un orgoliu prostesc. Unii pentru că nu cred că este dragostea care o merită, alţii pentru că şi-au pierdut speranţa. Oricare ar fi motivul din spatele acestei reţineri, orice dragoste, chiar dacă abia mai vlăguieşte, merită o încercare din partea noastră. Este de preferat să fii omul care regretă ceva ce a făcut decât laşul care şi-a păstrat mâinile curate. Prea multe iubiri nu se împlinesc pentru că spunem prea repede “nu” şi prea târziu “da”, pentru că alegem să îl purtăm pe celălalt în gânduri şi nu la braţele noastre. Încă suntem orbi şi nu vedem că această teamă de eşec este doar o treaptă spre măreţia iubirii, că dragostea le surâde celor care au curajul de a se arunca în gol şi de a-şi asuma ceea ce simt.
Regretul de a nu fi trăit o iubire în complexitatea ei se va transforma într-o pace lăuntrică doar atunci când ai făcut tot ceea ce ţi-a stat în puţintă pentru ceea ce simţi. Doar atunci când ai avut curajul să rupi tăcerea buzelor tale, să rosteşti numele ce-l porţi în suflet şi să lupţi. Pentru dragostea ta trebuie să lupţi în fiecare zi. Şi îţi vei da seama că trebuie să te opreşti atunci când va sosi aceea dimineaţă in care va trebui să lupţi şi pentru dragostea celuilalt. Atunci va fi momentul să pui punct şi să te împaci cu tine. Pentru că ştii că ai făcut tot. Pentru că nu putem înlocui iubirea celuilalt cu dragostea noastră.
Anii trec, ei lasă praf în urmă şi mult dor. Îl mai ştii pe acel bărbat pe care nu l-ai văzut de câţiva ani, dar de care îţi aduci aminte la fiecare ploaie?! Acum nu mai sunteţi iubiţi, nu sunteţi nici duşmani, ci doar doi străini purtând amintirile celor ce aţi fost cândva. Doar tu ai rămas aceeaşi. Farmecul tău constă în puterea de a te opri înainte de a fi prea târziu. Pentru tine. Pentru noi.
