Tu eşti cea care – ai absolvit facultatea, ţi-ai luat un job, ai un program care începe la ora 6 dimineaţa; sau, te-ai căsătorit cu băiatul pe care l-ai cunoscut în liceu, ai devenit mamă, iar acum jonglezi între postul de soţie şi nopţile albe din concediu de maternitate; sau, ai peste 30 de ani, eşti singura necăsătorită dintre prietenele tale sau poate eşti proaspăt divorţată după un mariaj care a început la 21 de ani, plus că ţi-au apărut primele fire albe pe care le-ai ’ucis’ în faţa oglinzii din baie sau poate eşti doar tu. o femeie cu o mie de gânduri şi o singură viaţă care trăieşte extazul şi agonia pe tocuri de 12 cm, purtând în geanta neagră arma supranumită ’rujul roşu’. Oricare ai fi tu, eşti o mie de femei într-una singură. Eşti acum şi aici şi, uneori, e de ajuns ca să spulberi liniştea lui…
Dar vezi tu, peste carisma şi frumuseţea ta, ca şi peste viaţă, timpul aşterne praful care acoperă. Se întâmplă inevitabil şi nu e bine. Şi aici intervine el; te priveşte pătrunzător şi îndepărtează lin, cu respiraţia lui, particulele de praf aşternute peste strălucirea diamantului din tine pentru că recunoaştem sau nu, ne validăm feminitatea şi senzualitatea din noi prin ochii lor albaştri sau căprui, prin atingerilor lor masculine. Indiferent de vârstă sau culoarea ojei, ne place la nebunie să fim dorite, curtate şi răsfăţate chiar şi atunci când totul se întâmplă în tăcere prin priviri surprinse dintr-un colţ de cameră, retras.
Acest joc al atracţiei este cu atât mai delicios şi acaparant cu cât el nu se consumă decât foarte rar. Un gând sau o imagine naşte în mintea unui bărbat existenţa unei posibilităţi sau trezeşte dorinţe pe care realitatea însă le-ar spulbera cu concretul ei. Aşa că, preferăm (tacit) să rămânem în lumea ispititoare a ipoteticului unde totul şi nimic este posibil în acelaşi moment.
La serviciu, noul tău client sau colegul de la departamentul cu un etaj mai sus presară în discuţiile voastre replici cu dublu înţeles şi uşor picante; râdeţi joviali, vă tachinaţi, dar păstraţi nota profesională în aparenţă. Urci cu liftul la etajul 6 şi taman în acelaşi minut apare noul tău vecin, brunet şi desigur, frumos, care urcă şi el la etajul 5. Vă salutaţi uşor rece, luaţi tăcerea în braţe şi după ce coboară zâmbeşti ca o copilă pentru că ai observat că te-a scanat cu colţul privirii în acel jumătate de minut. Se apropie sesiunea, îţi iai sacul cu cărţi şi te duci la biblioteca din centrul oraşului unde tipul din anul 4 de la Drept primise loc chiar în faţa ta. Desigur, te prefaci că citeşti paginile pentru că de fapt mintea îţi zboară ca un porumbel şi nu te poţi concentra. Vă surprindeţi reciproc privirile din când în când ca nişte hoţi şi apoi, plecaţi capetele asemenea copiilor pedepsiţi. Poate ajungeţi chiar să vă salutaţi în pauza de cafea de la tonomat. Seara, la un pahar de vorbă, tipul nou-venit în gaşca ta îţi zâmbeşte constant cu subînţeles şi caută să te ademenească în discuţii pentru că îi plac replicile tale tăioase, dar şi rochia ta roşie din aceea seară, uşor transparentă…
Toate aceste întâmplări banale, guvernate de hazard, trezesc femeia din noi pe care uneori viaţa o pune într-un colţ de umbră, amintindu-i că există, că este frumoasă şi dorită pentru că minţile şi trupurile noastre, au fost create pentru a fi admirate şi uneori, chiar cucerite. Sunt aceste flirturi gratuite, nevinovate, un păcat? Este gândul totuna cu fapta când nu se concretizează?
Este de condamnat ceea ce mintea gândeşte sau ceea ce trupul face? Imi amintesc replica unui personaj dintr-un serial jucat de bărbaţi care zicea, el fiind căsătorit, că atunci când doreşti o femeie care se întâmplă să fie alta decât iubita ta soţie, închizi ochii pentru câteva secunde şi doar ţi-o închipui, iar asta îţi ajută mariajul să meargă mai departe. De unde trag concluzia că este suficient ca o femeie să devine posibilă în imaginaţia unui bărbat pentru ca fructul interzis să nu mai fie de neatins. Aşa o fi? Dar cine ştie ce stă ascuns şi clocoteşte în mintea noastră? Cert este că o atingere, o privire, un cuvânt pot să nască poveşti de viaţă acolo unde se aşternea doar praful. Şi atunci…
– Dorinţa de a fi admirată te face o libertină?
– Nu, domnule. Mă face femeia pe care bărbatul din tine o doreşte